Prietena Cristina a găsit recent filmulețul ăsta, și mi-a adus aminte de vremurile când abia începusem să lucrez (acum vreo 9 ani) și eram și eu o bucățică din procesul care „năștea” cărți și mai târziu reviste.

Din punctul meu de vedere, cărțile sunt cel mai frumos produs al tiparului, și am un respect deosebit pentru oamenii care le fac – mai ales acei oameni care le fac BINE. Și după ce veți vedea prin câte procese trec până ajung la voi (deși în cele 2 minute ale filmului sunt comprimate cam două săptămâni de muncă), sper că nu veți mai scrie pe ele, nu le veți mai îndoi paginile și nu le veți mai dezlipi cotoarele.

Rămăsesem dator cu episodul 4 din 2011, și uite că în sfârșit am reușit să urc pozele. Se petrecea în noiembrie (cadou de ziua mea de la iubita mea soție), când am vizitat Madridul, la invitația vărului meu.

Pot spune că am fost impresionați de trei lucruri: curățenia (o diferență majoră față de Paris), buna creștere a localnicilor și sistemul de transport.

Poate pentru că nu este o atracție turistică majoră, sau poate că are edili mai harnici decât în alte părți, Madridul este un oraș foarte – FOARTE – curat. Nu am găsit mizerii pe stradă, metroul nu miroase a rânced și transpirat, iar clădirile sunt îngrijite aproape „nemțește”.

Cât despre oameni, sunt foarte binevoitori și respectuoși, și chiar dacă au ceva din caracterul latin, sunt la mare distanță de italieni. N-ai să-i vezi că se înghesuie la urcarea în autobuz, nu se ceartă în gura mare de la balcon, și nu sunt aproape deloc xenofobi (naționaliști da, dar nu xenofobi).

Ce ne-a plăcut însă cel mai mult a fost sistemul de transport (poate și fiindcă am avut ocazia să-l vedem mai îndeaproape). Deși nu am stat în Madrid (de fapt) ci în Coslada (orașul „românesc” de lângă capitală), trenul până în Atocha făcea mai puțin de 20 de minute. Metroul este la fel de bine dezvoltat ca în Paris (deși ceva mai scump), dar, cum ziceam, difereța de miros este enormă. Și mult mai puțini… ciudați în vagoane. Iar autostrăzile… wow! Până și șoseaua de centură face de râs autostrăzile noastre (toate 3 la un loc).

În privința mâncărurilor, nu căutați prea mult produse tradiționale. În afară de tapas, churros și paella, restul produselor sunt destul de asemănătoare cu ale noastre. Vă recomand să încercați berea locală și vinul. La dulciuri nu stau prea bine – arată bine, dar nu sunt așa grozave la gust.

Dacă aveți posibilitatea, vizitați orășelele din zona Madrid, sunt multe lucruri de văzut. Noi am mers în Segovia și Toledo, ambele merită drumul.

De câteva zile am urcat pe contul de Mixcloud → o parte din seturile mele mai vechi, și sper să reușesc să mai urc unele noi în curând. Momentan sunt acolo Walk This Way →, 3point0 →, November Reign →, proiectul BiPolar Part 1 → și Part 2 → și Northern Light →. Dacă găsesc playlist-urile celorlalte mixuri vechi, le urc și pe acelea, dacă nu, vor urma doar noutăți.

Enjoy!

Am tot încercat (fără succes) în ultima perioadă să înțeleg care este cauza abundenței de reclame la produse laxative. Am devenit toți constipați din cauza crizei? Sau mâncăm atât de mult (pentru că economia duduie, nu?) încât intestinul gros nu mai face față… „procesatului”? E posibil totuși să mă înșel, pentru că la fel de abundente sunt reclamele pentru problema opusă, de… hm… prea mult. Știu că „se anunță vremuri căcăcioase”, dar parcă totuși…

Oricum, cauza se pare că este undeva pe teritoriul României, din moment ce prin celelalte țări pe care am avut ocazia să le vizitez nu am văzut nicio reclamă la produse de genul ăsta. O fi apa care ne vine din Carpați? Din cauza despăduririlor probabil (nu, nicio aluzie la alt fel de despăduriri). În cazul ăsta, trebuie să căutăm apa plată extrasă nu de la munte, ci de la câmpie, pe lângă București. Asta n-ar fi o problema, majoritatea se încadrează aici (La Fântâna și Cumpăna ar fi doar primele nume care îmi vin în minte).

După unele reclame (Dulcolax, Tranzactiv), problema o au doar femeile (deși se pare că ele consideră ideea asta cam jignitoare →). Ba chiar li se oferă și iaurturi (Danone) care să ușureze „trecerea” (cred că d-aia nu mănânc eu niciodată iaurturi de la ei, sunt numai pentru femeile constipate).

Pe lângă spam-urile necontenite de pe mail, trimise tot de companiile farmaceutice, care încearcă să-mi vândă de la Viagra la Cialis (oare știu ei ceva ce eu nu știu?), acum mai este și spam-ul de la TV? Bine măcar că pe ăsta il pot bloca simplu: schimb canalul sau închid (mai sănătos).

Vă doresc o „tranziție” ușoară!

Jocul de cuvinte este mai mult decât intenționat, pentru că albinuțele despre care vorbeam au petrecut o săptămână de miere (săptămâna este noua lună!) foarte dulce și romantică, la Paris.

Zborul cu Lufthansa, chiar dacă a avut escală, a fost cel mai plăcut dintre toate zborurile. Mai puțin „amănuntul” cu bagajul rămas în București, dar aici nu cred că a fost vina lor. Bine că am învățat de la alții, și bagajele au fost împachetate „redundant” (câte o jumătate din lucrurie fiecăruia în trollerul celuilalt).

Despre cazare doar de bine, chiar dacă apartamentul n-a fost prea spațios (în linie cu restul din oraș). Ne-am mirat puțin de metrourile care merg pe cauciucuri, și ne-am făcut puțină inimă rea comparând numărul de stații cu cel din București.

Locuri de vizitat sunt atât de multe, și atât de impresionante, încât nu ne-au ajuns 9 zile pentru toate. Și n-aș avea loc nici aici să le povestesc. Oricum, câteva recomandări:

• turnul Eiffel trebuie vizitat și ziua și noaptea (impresionant de fiecare dată);
• Versailles este magnific vara, înflorit; palatele Trianon din grădini nu prea merită efortul;
• dacă aveți timp, vizitați și castelele mai depărtate (Chantilly, cele de pe valea Loirei);
• Sacré Coeur, Arcul de Triumf și Eiffel trebuie vizitate în zile diferite – FOARTE multe trepte;
• croaziera pe Sena trebuie și ea tot în două etape: ziua și noaptea;
• coada la Notre Dame merge repede
• o sticlă de vin se bea cel mai romantic seara, așezați pe jos pe malul Senei;
• suvenirurile sunt jenant de scumpe (și de chinezești).

Câteva dintre poze mai jos, iar când voi reuși să montez și filmul, revin cu un preview. Enjoy!

Sau mai exact, la preoți, pentru că au fost doi, dar revenim la asta mai târziu. Era sâmbătă, 2 iulie (dacă le-am fi pus toate pe 27 iunie, n-am mai fi avut 3 date de sărbătorit), și normal că eram emoționați, noi, părinții, nașii, familia, prietenii – practic toți.

Dimineața

Am luat în fugă buchetele, lumânările și florile →, după care am coafat și machiat mireasa →, iar doi băieți talentați și răbdători ne-au fotografiat →, respectiv filmat →, peste tot pe unde ne-a fulgerat (pentru delectarea ochiului, o mică selecție din cele peste 2000 de poze și 6 ore de filmare, mai jos).

Seara, și apoi noaptea

După slujbă și obișnuitele pupături – seria de la intrare în biserică, seria de la ieșire din biserică, seria de la sosire la restaurant (și seria de la plecare din restaurant, mai târziu) – greșeam mai mult sau mai puțin insesizabil câțiva pași din valsul de deschidre. Dar n-a crăpat cerul. Pe repede înainte (cum de fapt ni s-a părut și nouă), după tradițiile obișnuite de sfârșit de petrecere și ultima serie de pupături de a doua zi dimineața, începeam să ne gândim deja la bagaje – dar asta în partea a treia. Acum vă las cu imaginile (o parte din ele sunt opera verișoarei Andreea).

După ce s-au mai liniștit puțin apele pe acasă, pot acum să rememorez ce s-a întâmplat în ultimele câteva luni.

În ordinea numerelor de pe tricou, la 11 iunie 2011, într-o sâmbătă cu temperaturi tocmai potrivite, la Oficiul Stării Civile din Sectorul 3, întemeiam o nouă familie Stuparu. Cei care ne-au fost alături, fizic sau doar cu gândul, pot să (re)vadă o parte fotografiile foarte frumoase făcute de Andreea. Ziua n-ar fi fost la fel de frumoasă fără ei toți, indiferent că ne „priveau” de la 1 metru, 200 km sau tocmai din Islanda.

Revin zilele următoare cu încă trei momente – unul deja v-ați dat seama care va fi.

Să continuăm povestea.

Aprilie

În Herăstrău se făcuse deja întuneric, iar faptul că îmi uitasem ochelarii acasă nu ajuta deloc. M-am ghidat mai mult după chicotele lor (care chicote încă mai „ghidează“ vecinii când ne adunăm toți). Tocmai luaseră niște trânte zdravene cu rolele, motiv de râs cu lacrimi multe luni după aceea, chiar și ani se pare. Despărțirea amicală a venit destul de repede, din cauza temperaturii scăzute și a țânțarilor, dar a lăsat în urmă două semne de punctuație nerostite – o mirare și o întrebare.

Mai

Aniversarea din mai n-a făcut decât să accentueze semnele de care ziceam, pentru că „întrebarea“ se tot bloca undeva pe la jumătatea gâtului. Probabil din cauza punctului. Din fericire, mașinațiunea cu teatrul ce a urmat a mai alungat din întrebări (for the record, da, da, știu, nu a fost nicio mașinație, pură întâmplare, da ). Începeam să aflu care e cel mai scurt drum între Câmpia Libertății și Calea Giurgiului.

Iunie

Pe drumul spre Eforie, la sfârșitul lunii iunie, inima bătea într-o treaptă de viteză superioară, și nu din cauza stilului de condus al lui Filip. Din fericire pentru ea – inima adică – ziua de 27 iunie s-a încheiat cu o seară caldă din toate punctele de vedere, chiar dacă nu toată lumea a înțeles asta când am scris „În ploaie“.

Mai departe?

Derulăm pe repede înainte, exact un an. Același 27 iunie, începea trist la Brăila, dar se închia cu un „Iiiiiiiiiiii! Da!“ pe malul mării. Tot Eforie. Tot vila Cormoran. Unde în altă parte?! Și peste încă un an, chiar dacă nu în aceeași zi (din motive… „tehnice“ să zicem), aniversarea va avea parte de o sărbătoare mult-așteptată, despre care voi scrie mai târziu.

PS: Celor care nu înțeleg sensul titlului, le spun că sunt un mare fan al cărții lui Frank Herbert, „Dune“. Google „Sihaya“.

Zilele trecute am realizat că, deși nu îmi mai amintesc cu exactitate data (sau măcar anul), ne cunoaștem de vreo 25 de ani. Știu doar că eram prin clasa a doua și venisem în vacanță la mătușa din București, care m-a dus să mă joc cu băiatul vecinei. Filip, de pe strada Laborator, apartament 90.

Au trecut anii de școală, apoi liceu. ne întâlneam câteva săptămâni pe an, în vacanțe. Telefoane mobile nu existau pe atunci (știu, suntem niște moși), interurbanele erau scumpe. Examenul la Poli l-am dat în același timp (în seara dintre examene am văzut două filme unul după altul la cinema). Multe seri ne-am rupt fundul pe gardul de la Dristor, filozofând despre fete, extratereștri, parapsihologie, examene și alte nebunii.

Acum încercăm să ne așezăm fiecare la casa lui, și cum am întâietate de vârstă mi se pare normal că sunt primul. Sper că nu mai durează nici la el mult, pentru că vreau să ne ducem kinderii împreună în parc. Dacă nu îl cunoașteți, o să-l vedeți la nuntă, sprijinit în lumânare ca un mare cavaler de onoare care se află.

Oricum, ciocnim un pahar virtual pentru un sfert de veac trecut și pentru încă un sfert de veac după el, și încă unul după. Și dacă se poate, încă unul după

Intriga

Aparent fără vreo legătură cu povestea care urmează, spre sfârșitul anului 2006 sau începutul lui 2007 Viorica de la HR pleca din Softwin, pentru a se angaja la Libra Bank. Ceva mai târziu îmi propunea o discuție cu Andreea, directoarea de marketing de atunci, pentru o eventuală colaborare. Alegerea asta a fost pentru mine pe cât de logică pe atât de rapidă.

Oameni noi

Cum Andreea a ales că vrea să colaborăm, timp de vreo doi ani eu și fetele din birou ne-am văzut intermitent dimineața, mult prea rapid pentru a închega discuții mai aprofundate. Cu timpul, Gabi a plecat în locuri mai calde, la fel și Andreea, au venit Dianele, Cristina a venit și a plecat. Cătălina a rămas, veselă și expansivă.

Anul schimbării

Era primăvara lui 2009, când o Cătă ceva mai rezervată îmi spunea că în weekend iese cu niște prieteni în parc, să se plimbe cu bicicletele. Nici acum nu-mi dau seama cum, total neobișnuit pentru mine (cunoscuții pot să confirme), alegeam să răspund „hai că vin și eu cu“. Ajuns prea târziu (aveam o problemă în perioada aia) – „unde sunteți?“. „Herăstrău“. Altă alegere: „Ajung în 15 minute“.

Dar despre ce a fost în Herăstrău, în episodul următor.

Ieri (8 februarie) a fost aniversarea nașterii lui Jules Verne, iar Google i-a dedicat un logo pionierului genului SF. Pentru cultura mea „muzicală“ (cum spunea proful de Biologie din generală), am aruncat o privire pe Wikipedia, să aflu mai multe despre cel care m-a făcut să visez când eram mic. Și am aflat un lucru interesant: conform Index Translationum (o statistică întreținută de UNESCO), francezul se află pe locul 3 în topul celor mai traduși autori – ba chiar locul 2, dacă ne gândim că pe primul loc se află Disney Productions, un „autor“ puțin mai abstract, în spatele căruia se află mai multe persoane.

Prima în top (ignor în continuare Disney) se pare că este Agatha Christie, iar după Jules îl găsim pe William Shakespeare. Mai interesantă este plasarea pe locul 5 a lui Vladimir Ilici Lenin (Karl Marx este ceva mai jos), în timp ce Biblia o găsim abia pe locul 12 și 25.

Cine mai e în Top 50: Danielle Steele (desigur, mai mult de jumătate din populația globului este de sex feminin), creatorii de povești Hans Christian Andersen și frații Grimm, Stepen King are și el un loc bun, la fel și Isaac Asimov. Chiar și Papa Ioan Paul al II-lea este în topul acesta.

Una peste alta, în topul traducerilor regăsim 4 ruși, 3 francezi, tot cam atâția germani, și o mare majoritate de englezi. Dar indiferent de nație, topul acesta poate genera o listă de cărți de citit foarte interesantă.

O întrebare din partea cuiva pe Twitter mi-a stârnit azi curiozitatea: ce personalități sunt născute în aceeași zi cu mine? Nenea Google a sărit din nou în întâmpinare, și mi-a zis că pe 7 noiembrie s-au mai născut:

• chimista Marie Curie
• fizicienii premiați cu Nobel Edwin Hall și C. V. Raman
• scriitorul laureat cu Nobel Albert Camus și alți patru autori
• 14 actori (mai mult sau mai puțin cunoscuți)
• 4 regizori
• tenisman-ul Mark Philippoussis
• un fotbalist de care doar am auzit (Rio Ferdinand)
• un psihiatru premiat cu Nobel (Eric Kandel)
• 4 oameni de afaceri (între care și Charlie Bell – CEO MacDonalds)
• un economist premiat cu Nobel (Michael Spence)
• un trompetist de jazz (Al Hirt) și alți doi muzicieni
• un zoolog laureat cu Nobel (Konrad Lorenz)
• 2 istorici
• un top-model
• 3 criminali, dintre care doi „în serie“ (Betty Broderick, Bernhard Goetz și Carl Eugene Watts)
• și… două actrițe porno (ha!) – Bianca Trump și Shannon Whirry.

Un tip se duce la Finanţe pentru un interviu. Intervievatorul îl întreabă:
- Eşti alergic la ceva?
- Da, la cofeină.
- Aţi lucrat pentru serviciul public înainte?
- Da, am fost în armată, spune el. Am fost în Afganistan de două ori.
Intervievatorul spune:
- Asta vă va da un avantaj de 5 puncte la ocuparea acestui post.
Apoi îl întreabă :
- Aveţi vreun handicap, de orice fel?
Tipul spune:
- Da. O mină a explodat lângă mine când am fost acolo şi mi-am pierdut ambele testicule.
Intervievatorul face o grimasă şi apoi spune:
- OK! Aveţi suficiente puncte pentru a fi angajat. Programul normal zilnic este de la 8.00 la 16.00. Dar puteţi începe mâine la 12.00 – şi veţi veni în fiecare zi de la 12.00.
Tipul este nedumerit şi întreabă:
- În cazul în care orele de lucru sunt de la 8.00 la 16.00, de ce vreţi să vin la 12.00? Eu nu vreau nici un tratament special…
Intervievatorul spune:
- Ceea ce trebuie să înţelegeţi este că acesta este un loc de muncă la Finanţe. În fiecare zi, de la 8.00 la 10.00, ne bem cafeaua, apoi, până la 12.00, ne scărpinăm la c**e. Nu are sens să veniţi de la 8.00…

Banc primit prin email, nu îmi asum niciun credit pentru crearea lui. Dar e prea bun să nu-l public!

Un îngeraș se roagă lângă mine în fiecare seară. Împreunează mâinile la gură și se roagă pentru noi, pentru sănătatea noastră și pentru viitorul nostru. Iar eu privesc în întuneric cum murmură rugăciunea apoi o pecetluiește cu o cruce discretă, și nu-mi doresc decât ca Dumnezeu să îi asculte ruga.

Uneori, când lumina lunii cade într-un anumit fel, aproape că i se vede aura deasupra capului, ca în picturile pe care le-am văzut împreună în bazilicile din Roma. În momentele alea, rămân mut de uimire, și aproape că nu mă pot mișca, de teamă ca imaginea să nu se risipească. Îmi doresc să cred și eu în rugăciuni, ca să mă pot ruga și eu, alături de îngerul meu, pentru noi – noi toți, inclusiv ea.

…Sunt curios unde îți ții aripile în timpul zilei, de nu ți le văd când te strâng în brațe. Și prin ce minune te-am putut vedea și atinge. Dar nu-s decât niște curiozități absurde de-ale mele. Tu ai numai grijă să mă păzești și de acum încolo.

A trecut un an de când ne-a început povestea, într-o seară ce pare aproape un vis, la malul mării. Un an frumos, minunat. Un an în care am crescut, unul lângă altul, zi de zi – primul an.

Și ca în orice poveste, aniversarea a început mai devreme, cu o vacanță la Roma →, a continuat cu un articol despre noi în revista Bolero →, și, desigur, cum ar putea lipsi o mică plimbare pe aceeași faleză, la exact un an după. Chiar și podcastul care va apărea mâine dimineață spune aceeași poveste.

Ar putea fi ceva mai frumos? Da. Va urma →

Când am aflat astăzi că a ajuns la poștă CD-ul semnat de Richard Durand însuși, am și dat fuga acasă (în pauza de prânz, desigur), să îl iau și să-l ascult. Să văd dacă Tiësto a lăsat căutarea răsăritului → în mâini bune.

Sunt acum la discul numărul 2, și nu mai am răbdare să aștept până se termină, trebuie să vă povestesc despre el. Richard a făcut o treabă excelentă, a păstrat ideea albumelor anterioare de ISOS, și a mixat excepțional 26 de melodii trance (câte 13 pe fiecare disc). Linia centrală a noului album, dedicat Africii de Sud, este uplifting trance, cu accente de progressive trance pe discul 2, o adevărată desfătare pentru urechi — abia aștept să le ascult în mașină, pe autostradă, în drum spre mare.

Vă recomand cu căldură să cumpărați albumul, este de colecție și întrarea în forță a lui Durand pe seria In Search of Sunrise merită deținută. Legal (costă numai 14 euro pe site-ul Black Hole Recordings →).

Ornamente originale

Cu mânuțele-astea două… ăăă… patru, pardon! Cele două verișoare ale mele, Anca și Andreea, vor să demonstreze că sunt foarte creative la „meșteșugărit”. Și ce-au făcut? Au mers tiptil pe la spatele vărului lor designer și și-au făcut singurele un blog cu podoabe foarte drăguțe și originale, lucrate de ele.

Puteți să le admirați la adresa ornamentehandmade.wordpress.com → și dacă vă plac, să cumpărați – sunt foarte ieftine! Cât sunt eu de pasionat de categoria „podoabe” și tot mi-au plăcut.

Can I haz brain?

„Noaptea albă a muzeelor” de sâmbătă cred că s-a petrecut în mod diferit în restul Europei față de România. Nu știu de ce, dar am impresia că pe la „ei” nu se organizează grătare comune cu mici fumegând în curtea vreunui muzeu. Și cred că ai fi foarte mirat să vezi oameni (tineri!) făcând poze „iola” și „iocu” prin muzee („Io-la-muzeu”, „Io-cu-piatra-aia-mare-din-muzeu”, „Io-pe-treptele muzeului”) pe care apoi să le posteze pe Hi5, MySpace și mai nou Facebook, „să vadă pr`etenii că sunt cultă, fată”. Oricum, mirosul de fum intrat din curte pe geamurile muzeului făcea toată experiența cu atât mai inedită.

Poate că am avut eu ghinionul să aleg să vizitez Muzeul de Geologie, și poate că la celelalte muzee a fost mai multă ordine. Dar m-aș mira, din moment ce aceleași grupuri alergau de la un muzeu la altul, într-un concurs de colectare de bilete de intrare (se pare că la unul din muzee primeau un fleac dacă aduceau 6 bilete de vizitare diferite).

Noaptea albă a muzeelor? Sau noaptea albă a civilizației?

După ce a luat argintul la Campionatul European din Suedia, Marcel a făcut o mică demonstrație luni dimineață (10 mai 2010) la Răzvan și Dani. Acum, după ce s-a tuns, sare și mai sus ca data trecută

În cariera lui Tiësto începe o nouă etapă. După ce ne-a încântat ani la rând cu seria de mixuri „In Search of Sunrise” şi a promovat numeroşi artişti prin intermediul Black Hole Recordings, my number one DJ se pare că a găsit locul unde răsare soarele.

Conform anunţului făcut ieri → (7 aprilie), artistul începe o nouă serie de albume de mixuri, numite „A New Dawn”, sub umbrela unui nou label, Musical Freedom (după ce la sfârşitul anului trecut s-a separat complet de Black Hole Recordings).

Aştept cu interes să văd răsăritul prin ochii lui. Vă las cu Hide & Seek, remixul de pe ISOS 6 care îmi umezeşte de fiecare dată ochii. Enjoy!

Update:

Black Hole Recordings anunţă că In Search of Sunrise 8 → va fi mixat de Richard Durand. Belea!